Lifting brazilian vs. Implant cu silicon pentru fese

Lifting brazilian vs. Implant cu silicon pentru fese
22
Mar

Nu toată lumea este mulțumită cu propriul aspect fizic, așadar, în unele situații, sunt necesare anumite măsuri care să ajute la îmbunătățirea stării pe care o avem atunci când ne privim în oglindă. Și indiferent din ce categorie fac parte aceste măsuri – dietă, sport sau chirurgie estetică – scopul lor este același: remodelarea corporală.

De data aceasta vreau să abordez un subiect care – din propria experiență – știu că prezintă un mare interes, și anume remodelarea posteriorului. Nu toate femeile au norocul să fie înzestrate de la mama-natură cu un posterior sexy, iar, în acest caz, ele pot apela la un specialist pentru efectuarea unui lifting brazilian.

Ce este liftingul brazilian și în ce constă operația

Remodelarea regiunii fesiere prin procedura de lifting brazilian constă în recoltarea unor depozite de grăsime situate în exces la nivelul anumitor zone corporale, urmând ca, ulterior, să se efectueze procesarea și injectarea lor în fese.

Există două etape principale prin intermediul cărora se efectuează această intervenție:

  1. În prima etapă, este înlăturat excesul de grăsime din zonele nedorite ale corpului, prin intermediul liposucției, în acest fel, îmbunătățindu-se considerabil aspectul siluetei. În general, se efectuează câteva incizii mici pentru a putea realiza liposculptura, iar, mai apoi, grăsimea în exces este procesată și epurată în camera operatorie.
  2. Finalizarea procedurii se realizează în cadrul celei de-a doua etape, care constă în injectarea propriei grăsimi, despre care am menționat anterior, în fese, oferindu-le astfel un aspect plin de fermitate și de naturalețe.

Efectele unui lifting brazilian

  • Volum mai mare în partea superioară a feselor
  • Rotunjiirea posteriorului
  • Sculptarea taliei prin înlăturarea grăsimii din zona flancurilor, astfel încât să se obțină efectele unei siluete de clepsidră

Pentru a obține rezultate vizibile și pentru grăbirea procesului de vindecare, pacienta ar trebuie să poarte o îmbrăcăminte cu rol de compresie timp de cel puțin 6 săptămâni după operație.

Deosebiri între liftingul brazilian și implantul de silicon pentru fese

implant fese

Înainte de apariția acestui tip de procedură, în chirurgia plastică era utilizată metoda implantului de silicon pentru remodelarea feselor. Însă, tehnica folosită în acest caz implică o serie de riscuri și complicații, iar rezultatele nu sunt nicidecum apropiate de aspectul  natural al fizicului.

Dacă doriți să aveți o talie mai suplă și fese ferme și rotunde ați putea apela la procedura de lifting brazilian, în acest fel evitând cicatricile și riscurile pe care le-ar implica efectuarea unui implant de fese cu silicon.

Unul dintre avantajele pe care procedura de lifting brazilian în zona feselor rezidă în eliminarea grăsimii din zonele corpului în care este în exces.

Un alt beneficiu constă în recuperarea rapidă după operație și în faptul că aceasta este mai puțin dureroasă față de implanturile cu silicon din zona feselor.

De asemenea, este conferit un aspect natural posteriorului, datorită utilizării propriei grăsimi corporale care este repartizată destul de uniform.

Nu trebuie să vă faceți griji în privința cicatricilor – acestea vor fi minore, dar nu vor fi foarte vizbile astfel încât să vă împiedice să purtați bikini, de exemplu.

În cazul în care ați alege să vă remodelați posteriorul prin intermediul implanturilor cu silicon, pot apărea anumite complicații cum ar fi infecțiile, schimbarea poziției sau vizibilitatea implantului ș.a. Aceste situații nu ar exista dacă optați pentru un lifting fesier brazilian.

Și, nu în ultimul rând, fesele dumneavoastră vor fi ferme și rotunde, totodată eliminând grăsimea în exces din anumite zone corporale (talie, abdomen, coapse).

Recuperarea postoperatorie și riscurile existente

După această operație, în zonele locale respective vor exista echimoze (vănătăi) și tumefiere, care vor dispărea, însă, în câteva săptămâni. Atât disconfortul minim resimțit, cât și durerile locale vor putea fi ameliorate prin administrarea medicamentelor cu efect analgezic, iar eventualele infecții pot fi prevenite dacă se vor prescrie antibiotice.

În general, rezultatele vor fi vizibile la scurt timp după operație, dar procesul de vindecare al feselor va fi finalizat în trei luni după efectuarea operației.

Pentru o recuperare mai rapidă este indicat ca pacienta să evite efortul fizic și presiunea aplicată în zona feselor. De aceea, se recomandă ca pacienta să evite poziția șezut cel puțin 1-2 săptămâni postoperator, mutând centrul de greutate de pe posterior, pe coapse.

De altfel, pentru a înlătura presiunea suplimentară, este indicat ca pacienta să doarmă pe abdomen sau pe oricare din părțile laterale ale corpului.

Ca în cazul oricărei proceduri de natură medicală, liftingul brazilian presupune și el anumite riscuri, dacă nu sunt respectate cu strictețe indicațiile specialistului. Acestea ar trebui discutate cu medicul care realizează intervenția, iar după operație acesta va evalua modul în care a decurs recuperarea.

Nu uitați că meritați să vă simțiți confortabil în pielea dumneavoastră și să scăpați de complexe și de frustrări!

 

sursa foto 1: abc13.com

sursa foto 2: anahatahealingcenter.com

Mesajul tau

Your email address will not be published. Required fields are marked *