Remodelarea estetică a pleoapelor. Ce presupune blefaroplastia?

26
Mar

Deși opinia generală este cu totul alta, studiile arată că ochii sunt primul lucru pe care bărbații îl remarcă la o femeie. Așadar, în ciuda faptului că toată lumea crede că atenția bărbaților ar fi atrasă mai degrabă de alte părți ale corpului, romantismul ne mai demonstrează o dată că nu va muri prea curând și face ca ochii, despre care se spune că sunt oglinda sufletului, să fie căutați cu privirea încă de la prima interacțiune dintre două persoane de sex opus.

În același timp, însă, tot ochii sunt și cei mai mari trădători ai vârstei pe care o avem, fiind cei mai afectați de semnele trecerii timpului. Pungile de sub ochi, excesul de grăsime, ridurile și pleoapele lăsate creează un aspect al feței obosit și îmbătrânit, lucru care nu e tocmai plăcut, ba chiar poate fi foarte deranjant în multe dintre cazuri.

Regăsindu-se în astfel de situații, multe femei doresc să apeleze la blefaroplastie pentru a obține un aspect întinerit al zonei ochilor.

Ce este, mai exact, blefaroplastia?

Ca definiție, blefaroplastia este procedura chirurgicală prin care un chirurg estetician elimină excesul de piele și, dacă este nevoie, excesul de grăsime de la nivelul pleoapelor superioare și/sau inferioare ale ochilor, cu scopul redării unui aspect întinerit acestei zone. Așadar, este vorba despre remodelarea estetică a pleoapelor și partea cea mai bună constă în faptul că această intervenție chirurgicală poate avea efect pe termen lung!

Cele mai populare motive pentru care femeile (dar și bărbații) apelează la blefaroplastie:

  • Pleoape lăsate;
  • Pungile de sub ochi;
  • Riduri puternic vizibile;
  • Ochi căzuți.

Cauzele care conduc la situații în care poate fi nevoie de remodelarea estetică a pleoapelor:

Evident, așa cum este de așteptat, cea mai des întâlnită cauză care conduce la aspectul îmbătrânit al zonei ochilor este vârsta. Iar asta pentru că, pe măsură ce îmbătrânim, pielea noastră își pierde din elasticitate iar țesuturile subcutanate se întind, de multe ori chiar excesiv. Acest lucru conduce la formarea unor riduri accentuate și la apariția altor tipuri de probleme cu aspect inestetic ale pielii.

Din păcate, în foarte multe astfel de cazuri, cremele și tratamentele antirid nu fac față acestor probleme, fapt pentru care aspectul întinerit și odihnit al feței mai poate fi redat doar cu ajutorul unei operații estetice precum blefaroplastia.

Ce tipuri de blefaroplastie există

Pentru remodelarea estetică a pleoapelor pot fi realizate două tipuri de blefaroplastie, fiecare vizând probleme diferite, însă solicitate, de către paciente, în mod egal. Este vorba despre:

  • Blefaroplastia superioară

Așa cum indică și denumirea pe care o poartă, acest tip de operație presupune remodelarea estetică a pleoapei superioare și implică îndepărtarea pielii în exces iar, în anumite cazuri, chiar corectarea musculaturii pleoapelor.

De asemenea, există situații în care procedura de blefaroplastie superioară este solicitată pentru că pliurile cutanate ale pleoapei, adică ridurile, cad peste linia genelor și obturează, astfel, câmpul vizual, așadar acest tip de operație poate avea, în anumite cazuri, și rol medical, nu doar estetic.

  • Blefaroplastia inferioară

De altfel, blefaroplastia inferioară este procedura de remodelare estetică a pleoapei inferioare și presupune îndepărtarea problemelor de natură estetică vizibile în partea de jos a organului olfactiv.

De exemplu, sunt corectate pungile de sub ochi, iar acest lucru este realizat prin redistribuirea grăsimii și a țesutului subcutanat.

Proceduri estetice care pot fi combinate cu blefaroplastia

Foarte multe dintre femeile care se hotărăsc să apeleze la o astfel de intervenție estetică doresc să beneficieze și de alte proceduri cu rol de a-i reda feței un aspect mai ferm și mai întinerit.

Iar una dintre cele mai populare astfel de proceduri este cantoplastia – intervenție prin care ochii pot primi altă formă cum ar fi, de exemplu, aspectul de ochi de pisică, de ochi asiatici sau migdalați.

Liftingul sprâncenelor este, de asemenea, extrem de popular în rândul celor care apelează la chirurgia estetică pentru reîntinerire, acest tip de intervenție, în combinație cu blefaroplastia, reușind să redea o înfățișare mai întinerită cu până la 5 ani.

Ce presupune recuperarea după blefaroplastie

La fel ca orice altă operație estetică, și aceasta presupune un timp și anumite condiții de recuperare, până la obținerea rezultatelor mult dorite.

În primul rând, este recomandată aplicarea de comprese reci în primele 24 de ore după operație pentru a limita inflamarea zonei. Mai apoi, însă, recuperarea ar trebui să decurgă fără probleme chiar și fără alte măsuri suplimentare.

În general, din punct de vedere al duratei, recuperarea se întinde până la 5-7 zile, dar, evident, poate diferi de la caz la caz.

Mesajul tau

Your email address will not be published. Required fields are marked *