Tratament lipoame

Solutia ideala pentru a scapa de lipoame!

Tratamentul injectabil al lipoamelor

Lipoamele sunt tumori benigne, formate din celule adipoase normale, situate in profunzimea pielii, cel mai frecvent, asimptomatice.

Cauza aparitiei lipoamelor pare a fi un deficit local al unor enzime de metabolizare a grasimii.

Evolutia lor este de crestere lenta progresiva, putand atinge mari dimensiuni, moment in care, pe langa deformarile inestetice pe care le produc, determina si aparitia de simptome locale datorate compresiei pe alte structuri anatomice: durere, arsura, caldura, sufocare etc.

Lipomatoza este termenul generic folosit pentru prezenta de multiple lipoame, dispuse la nivelul corpului, aceasta fiind o adevarata provocare terapeutica pentru medicul dermatolog.

Pana nu demult singurul tratament al lipoamelor era excizia chirurgicala, insa acum, tratamentele moderne permit indepartarea lipoamelor prin injectare cu substante care “dizolva” grasimea, aceasta fiind ulterior metabolizata si drenata prin sistemul limfatic.

Astfel se obtine disparitia lipomului, sau cel putin micsorarea lui pana la o dimensiune la care cicatricea postoperatorie sa fie acceptabila.

Medicul dermatolog va stabili in functie de dimensiunea lipoamelor, numarul de sedinte si intervalul dintre ele, acestea putand varia intre 1 si 6 sedinte la 2-4 saptamani interval.

Imediat postinjectare pacientul isi poate relua activitatile zilnice, fara nicio retinere, recomandandu-se, insa, consumul mai crescut de apa.