Nutrienti Injectabili

Revitalizeaza pielea ta!

Mezoterapia

Mezoterapia

Mezoterapia presupune efectuarea unor microinjecții intradermice, ce urmăresc introducerea în tegument a agenților de hidratare, detoxifiere, lipoliză, vitamină, minerale, în funcție de efectul dorit și de patologia fiecăruia, ducând la revitalizarea și energetizarea tegumentului.

Mezoterapia se poate realiza prin injectarea manuală a substanțelor active, folosind mesoroller-ul sau aparatele moderne de dermoelectroporație (mezoterapie fără ace), care schimbă polaritatea la nivelul pielii, astfel că aceste substanțe pătrund în profunzime.

Rezultatele sunt date atât de acțiunea directă și specifică a medicamentelor injectate intradermic, cât și de stimularea colagenozei prin microînțepăturile efectuate.

Durata unei ședințe de mezoterapie este cuprinsă între 30 de minute și 2 ore, în funcție de zona tratată.

Sunt necesare mai multe ședințe la intervale de câteva zile sau chiar săptămâni, în funcție de patologie.

Ședințele nu sunt dureroase, se percepe un ușor disconfort în cazul mezoterapiei prin injectare. Rezultatele vizibile încep ca să apară după 4 – 8 ședințe.

Prin mezoterapie putem trata afecțiuni dintre cele mai diverse:

  • pielea deshidratată;
  • îmbătrânirea cutanată;
  • hiperpigmentări cutanate;
  • lipodistrofiile și celulita;
  • alopecii;
  • prevenția îmbătrânirii cutanate.

Dr. Panțuru utilizează produsele din gama Mesoline care sunt fabricate în Spania de către experți în medicina anti-anging și care constau în cocktail-uri premixate pentru mezoterapie.

Mesoline Refresh – pe bază de acid hialuronic, factori de creștere, ADN, vitamine, panthenol, conferă un efect tonic prin creșterea rezistenței, luminozității și elasticității pielii, făcând pielea ca să arate mai tânără. Creează un efect de barieră care previne pierderea apei. Astfel, pielea se menține perfect hidratată. Stimulează regenerarea celulară datorită factorilor de creștere.

Indicații:

– prevenirea îmbătrânirii pielii începând cu vârsta de 30 de ani;

– tratarea pielii îmbătrânite sau cu probleme (piele uscată, laxă, cu riduri).

Mesoline Tight – pe bază de dimetilaminoetanol (DMAE), co-enzima Q10, acid ferulic, siliciu. O combinație de ingrediente active ce stimulează producția de colagen în derm, determinând retracția fibrelor de colagen, compactându-le. Lupta împotriva laxității pielii prin efectul tensor. Micșorează cicatricile.

Indicații:

Pielea laxă (pierderea fermității, ptoza). Cicatrici, vergeturi.

Mesoline Slim – pe baza de fosfatidilcolină, deoxicolat de sodiu. Elimină hidrolipodistrofia localizată sau generalizată. Crește permeabilitatea membranelor adipocitare ajutând la eliminarea componentei lor lipidice. Cea mai bună și singura formulă ce permite o reducție adevărată a grăsimii, echivalentă în rezultate cu liposucția invazivă.

Indicații:

Depozite localizate de grăsime. Gâtul de bizon. Lipoame. Alternativă la liposucție.

Mesoline Hair – conține factori de creștere, peptidul copper, co-enzima Q10, acid hialuronic. Conținutul înalt de vitamine, aminoacizi și alte ingrediente active, dă matricii părului tot ce are nevoie pentru a reface lipsa de elemente nutritive din toate fazele de creștere a acestuia. Joacă un rol important în prevenirea căderii părului prin stimularea vascularizației foliculilor piloși.

Indicații:

Căderea părului ereditară sau hormonală, relaționată cu stresul, oboseala sau graviditatea. Păr obosit, uscat.

Tratament:

Se recomandă inițial: o sesiune săptămânal, 4 săptămâni consecutive. Ulterior: 4 sesiuni lunare, iar pentru menținere 4 sesiuni anual.

Compoziție Mesoline Hair:

  • Factori de creștere (IGF-1, bFGF, VEGF) stimulează creșterea părului:
    • IGF1: întărește și stimulează foliculul pilos;
    • bFGF: stimulează vascularizația părului în scalp: revitalizează foliculul pilos;
    • VEGF: stimulează formarea de noi vase pentru a putea suplimenta nutritiv foliculul pilos.
  • Copper peptide (cea mai mare concentrație de pe piață);
  • Alopecia androgenă (AGA) e o cauza comună de cădere a părului la bărbați și femei. AGA este cauzată de o supraproducție de 5-alfa-reductaza și DHT (Dihidrotestosteron) în foliculul pilos. Inhibă activitatea 5-alfa-reductazei având astfel o importanta acțiune împotriva căderii parului.
  • Acid hialuronic: binecunoscutele proprietăți de lubrifiere și hidratare ale acidului hialuronic stimulează creșterea parului.
  • Coenzima Q10: CoQ10 stimulează vascularizația în scalp. Îngroașă firul de păr și îi stimulează creșterea.

Printre contraindicațiile mezoterapiei se numără doar câteva afecțiuni, precum ar fi:

  • infecții active virale sau bacteriene;
  • hipersensibilitate la substanțele folosite;
  • diabet zaharat dezechilibrat;
  • bolile autoimune;
  • sarcina;
  • implant metalic și pacemaker în cazul mezoterapiei prin electroporație.

Complicații: eritem pasager ce durează de obicei câteva ore.

Mai multe detalii referitoare la prețuri tratament găsiți aici.

Puteți accesa Galeria Foto pentru a vedea câteva dintre rezultatele de care pacienții operați de Dr. Radu Panturu se bucură in prezent.

Call Now Button