Soluția perfectă pentru un corp mai suplu!
Remodelarea corporală
Remodelarea corporală cea mai rapidă se obține cu ajutorul tehnologiei moderne medicale.
În funcție de problemă, cercetările științifice au găsit soluții sănătoase de remediere.
Sunt tratamente care se adresează excesului de țesut adipos (adipozitate localizată) și altele care se adresează modificărilor de textură cutanată și subcutanată din cadrul celulitei sau pielii laxe.
Alegerea metodei potrivite de tratament de remodelare corporală se face de către dl. dr. Panțuru, în urma examenului clinic și a istoricului personal.
Sunt mii de astfel de tratamente, numite și redenumite pe baza a câtorva tehnologii: criolipoliză, masajul cu sau fără vacuum, radiofrecvența, mezoterapia lipolitică, limfodrenajul, undele de șoc.
Tehnologia validată medical presupune că aparatul respectiv a fost riguros testat, eficiența și siguranța sa au fost dovedite clinic și certificate de organisme responsabile pentru sănătatea pacientului.
Aparatele moderne folosesc combinații de radiații sofisticate care tratează fiecare diferitele aspecte ale problemei: țesutul gras în exces, celulita, pielea laxă.
Radiofrecvență, Vacuum, Infraroșii: Ultrashape și Velashape
Cele mai rapide și spectaculoase efecte, ce tratează atât excesul de grăsime, cât și celulita și laxitatea pielii, se obțin cu o combinație de ultrasunete, radiofrecvență și vacuum (Ultrashape).
Ultrasunetele focusate distrug selectiv celulele adipoase de la diverse adâncimi, fără însă a agresa sub nicio formă structurile din jur (vase, nervi etc.).
Trigliceridele din aceste celule sunt eliberate progresiv și eliminate fiziologic fără a determina creșteri ale valorilor sanguine. Metabolizarea durează mai puțin de o săptămână.
Radiofrecvența asistată de vacuum stimulează fibrele de colagen din piele, ducând la creșterea densității și tonusului. Aspectul de celulită se reduce deoarece manșonul cutanat este mai ferm.
Pielea laxă, rămasă după cure de slăbire drastice, sarcini etc., se reașează după conturul muscular, determinând o reală remodelare. Sunt necesare una până la trei ședințe spațiate la 2 – 3 săptămâni interval.
O alta combinație de radiofrecvență, vacuum și infraroșii tratează separat celulita și laxitatea cutanată (Velashape).
Este stimulată distrucția celulelor adipoase de la suprafață, dar și producția profundă de fibre de colagen, care duc la netezirea suprafeței cutanate și la strângerea excesului de piele.
Sunt necesare ședințe repetate pe parcursul a câtorva săptămâni, iar rezultatele sunt proporționale cu perseverența pacientului.
Mai multe detalii referitoare la prețuri tratament găsiți aici.
Criolipoliza
Remodelarea corporală prin criolipoliză sau distrugerea țesutului gras cu ajutorul răcirii controlate este o metoda non-invazivă de îndepărtare a grăsimii localizate sau generalizate, cu obținerea reducerii circumferinței taliei, coapselor sau brațelor.
Principiul acestei tehnologii constă în distrugerea celulelor adipoase cu ajutorul temperaturilor scăzute, care ajung la – 8 grade Celsius. Metoda nu necesită anestezie și permite reîntoarcerea imediată la activitățile cotidiene, după efectuarea procedurii.
Pentru a obține rezultatele dorite, tratamentul trebuie individualizat și efectuat la indicația medicului dermatolog, care va decide parametrii utilizați, în funcție de dispoziția grăsimii, textura pielii și grosimea stratului adipos.
Putem utiliza această metodă de slăbire pentru a scăpa de grăsimea de la nivelul abdomenului, flancurilor, brațelor, dar și coapselor, genunchilor și feselor.
Criolipoliza este contraindicată la pacienții cu urticarie la frig, hipersensibilitate la frig, boala Raynaud, crioglobulinemie, febră, tulburări de coagulare, infecții acute, hernie abdominală, leziuni cutanate active, insuficiență renală sau cardiacă, boli autoimune cu componenta cutanată, tromboflebită, pacienți operați în zonele respective cu mai puțin de 6 luni în urmă, istoric de cancer, dar și la femeile însărcinate sau care alăptează.
O atenție deosebită se acordă zonelor cu cicatrici (ex. cheloizi sau cicatrici post-cezariană), deoarece tratamentul poate influența negativ aspectul acestora.
Trebuie, de asemenea, evitată expunerea la soare, cu 5 zile anterior și după tratament.
Nu se efectuează tratamentul dacă în zona respectivă au fost efectuate recent alte tratamente estetice (laser, cavitație).
Se efectuează 1 – 3 ședințe a câte 70 de minute fiecare, spațiate la 6 – 8 săptămâni, în funcție de grosimea țesutului adipos, care trebuie sa fie de minim 1 cm.
Imediat după tratament, se efectuează masaj circular, în zona tratată, preț de 5 – 10 minute.
Efectele secundare, printre care roșeața localizată, echimoze (vânătăi) din cauza sucțiunii, senzație de furnicături, oboseală, durere ușoară sau moderată, în primele 10 minute de tratament, sunt întotdeauna reversibile și nu afectează viața cotidiană.
Rezultatele sunt vizibile la aproximativ 3 săptămâni de la prima ședință.
Mai multe detalii referitoare la prețuri tratament găsiți aici.
Puteți accesa Galeria Foto pentru a vedea câteva dintre rezultatele de care pacienții operați de Dr. Radu Panturu se bucură in prezent.